Lupta între români
Ștefănică-vodă intră-n Românie.
Radul, domnul țării, cum aude-i scrie
„Fiul meu cel tânăr, ce păs furtunos
Turburat-a oare sufletu-ți frumos,
Cât să tacă glasul sângelui frăției
Și să calci cu moarte fiii României?
Șerpii între dânșii încă nu s-omor,
Nu-nvenin cu moarte cei din neamul lor.
Pentru ce românii, fii ai ceeași mume,
Mult mai rău ca șerpii face-vor în lume?
Bărbăția-i mândră când un crud străin
Poartă în sânul țarii moarte, pradă, chin,
Căci atunci pe popol dalba-i rază luce
Ș-ale sale bunuri le revarsă dulce!
Astăzi șase popoli țara ne-mpresor,
Către noi cu moarte și robie vor!...
Numai prin unire vom scăpa de soartă,
Iar prin dezbinare țara noastră-i moartă.
Dar tu vrei prin arme ca să ne fărami
Și, zdrobindu-ți frații, servi ai tăi tirani."
Astfel Radul scrie vorbe dulci și line.
P-a lui față cură lacrime divine.
Apoi merge-n cortul domnului bătrân
Care îi deschide sânul de român.