Siretul
| Siretul de Dimitrie Bolintineanu |
I modifică
„Viața, orice bunuri într-această lume
Dăm cu fericire pentru-al țării nume.
Toate sunt plăpânde pe acest pământ;
Numai bărbăția trece de mormânt.
Bărbăția noastră pe străin încântă...
Limbile vecine bine ne cuvântă.
La numele nostru toți se-nturnă blând
Și privesc românul de mărire-arzând.
Din vrăjmașul sânge, cu-armele sublime
Scris-am dreptul țării în viitorime.
Iată ce ne face voioși să luptăm,
Pentru țara noastră zilele să dăm."
Astfel este cântul celor care mor
Și vestește fala sufletelor lor.
II modifică
Leahul strică pacea și prin țări robește.
Rareș cheamă capii și-astfel le vorbește
— „Scris-am prin solie răilor străini
Să nu calce pacea, dulce la creștini...
Iată cum soliră: Pacea nu-i călcată,
Numai mintea voastră este turburată.
Aste vorbe-s bune pentru staturi mari,
Între două nații libere și tari...
Nu pot să le zică o vasală țară
Ce de-atâtea oare am supus la heară."
La aceste vorbe toți se inimau;
Toți spre răzbunare brațul își armau.
III modifică
Pe Siret la vale Petru Rareș pasă.
Capii leși cu toții stau fălos la masă.
Siguri de izbândă, împletesc cu flori
Cupele de aur printre sărbători.
Ați văzut lăcuste ce-n noroase droaie
Se strecor în aer ca un nor de ploaie,
Ce-și precurmă zborul și cobor din nori
Unde văd o vale cu frumoase flori,
Apoi fără veste, crude și flămânde,
Mistuiesc îndată plantele plăpânde,
Ierburile-amare care le displac,
Coadele tăioase ce căzute zac?
Astfel și moldavii trec, s-opresc d-odată,
Sparge a Lehiei tabără armată.