Din adâncimi

 

Din adâncimi fără de margini
A răsărit pe cer o stea;
Și triști, nemișcători de-a pururi
Aprinșii sori priveau la ea.

De la-nceput, de când e lumea,
Izbită ea prin spațiuri reci
Să duce-ntr-una, să tot duce
Și să va duce-n- veci de veci.

Să scuturau, gemând prin noapte,
Din visuri deșteptații sori
Ca să-și mai scuture urâtul,
S-alunge-ai frigului fiori.

Și să uitau cu jale-n drumul
Pierdutului drumeț acum—
O, de-ar putea și ei vreodată
S-alerge-n veci pe-același drum.

Căci ei de la-nceputul lumii
Stau solitari în gol așa,
Și-n lungul cel de veci al vremii
Ei tot pe-același loc vor sta.

Dar nu știau că steaua-n treacăt
Își plânge-amarul ei noroc,
Că, de-obosită, pizmuiește
Pe cei ce stau etern în loc.

Fire de tort (1896), de George Coșbuc

• Din viață: Mama - Lupta vieții - Ștefăniță-Vodă - Sub patrafir - Scara - Bradul - Unul ca o sută - Noi vrem pământ! - Hafis - Voichița lui Ștefan - Doina - Minciuna creștinilor - Seara - La paști - În miezul verii - Iarna pe uliță - Ispita - Dragoste învrăjbită - Prutul - Decebal cătră popor - Roata morii - Un cântec barbar - Flăcări potolite - Vântoasele - Din adâncimi - Cântec (A venit un lup din crâng)

• Din poveste: Legenda rândunelei - Ideal - O noapte pe Caraiman - Muntele Rătezat - În șanțuri - În muzeu - Tricolorul - Colindătorii - Cetatea Neamțului - Concertul primăverii - Șarpele-n inimă - Bordei sărac - Voci din public - Prin Mehadia