Sub patrafir
| Sub patrafir de George Coșbuc |
Părinte, eu mă-nec din piept
Și n-am puteri de vorbă multă ;
Cât voi putea vorbi m-ascultă
Să-ți spun în grabă tot și drept.
Aș vrea să-ncep cu fapte bune,
Dar n-am făcut, ori le-am uitat
Și raiu-n cap puțin mi-a stat.
Și-am fost și prost la numărat —
Și n-am ce spune.
N-aveam nici vreme. Tata-i mort
Și mama-i cu copii, sarmana.
Ei de la mine-așteaptă hrană,
Și grija numai eu le-o port
De-acum ei singuri să și-o poarte !
Mi-e milä de durerea lor,
De ei mi-e jale, nu că mor.
Dar cum e scris Că sunt dator
Și eu c-o moarte.
EU mă cunosc ; sunt păcătos,
Că prea am dus-o-n râs și-n glume…
Prea drag mi-a fost să fiu în lume,
Și-am prea iubit ce-a fost frumos !
Pe lângă vin, voinicii roată,
Și chiote pe deal în zori,
Și ziua luncile cu flori,
Și hora noaptea-n șezători,
Și viața toată !
Și mi-a plăcut în jurul meu
Să văd flăcăi pe bătătură
Și cobza cu isonu-n gură
Să-mi zornăie zorind mereu.
Să văd cum se cotesc șirete
Pe-ascuns nevestele, și-aprins
Se simt de peste brâu cuprins
Trupșorul cel subțire-ncins
Al unei fete.
Păgân sunt parcă, nu creștin !
Bisericos n-am fost, părinte,
Dar rar, când mi-am adus aminte,
M-am dus și eu ca să mă-nchin.
Eu am pe Dumnezeu în mine :
Mereu îl simt, și-l văd mereu —
Gândesc așa ! Mai știu și eu !
Dar, taică, las' că Dumnezeu
Va ști mai bine.
N-am dat în viață nimănui
Prilej să-mi poarte dușmănie,
Eu n-am putut să țin mänie
Că n-am avut, părinte, cui,
Măcar mi-au tot făcut-o unii !
Și n-am fost slab și nici fricos :
Pe opt ți-i dau grămadă jos —
Dar m-am ferit să-mi fac ponos
Cu toți nebunii.
O dată numai... P-un flăcău
L-am dat de ziduri, pentr-o fată
A doua zi a prins deodatä
La plug în deal să-mi pară rău,
Și nici la boi n-am dat mâncare
Și-n brazdă plugul l-am lăsat
Și ca nebun am alergat
Pe dealuri, pe flăcău să-l cat
Să-i cer iertare.
Și nu mai știu... atâta-i tot,
Ba, taică, stai ! E cu vecinul.
Pe palme m-alinta creștinul
Și drag m-avea ca pe-un nepot...
Și eu i-am sărutat nevasta !
EI moș, ea o copilă-abia.
Mi-a fost și milä, cum plângea,
Și, Doamne, ochi frumoși ce-avea —
Păcat e asta ?
Dac-am uitat ceva să spui,
Mi-e martur Dumnezeu, părinte,
C-am spus ce mi-a venit în minte
Și-oi spune tot, în fața Lui!
Și-acum canon... îl știu anume !
A fost așa, și n-aș cârti:
Canon e că nu pot trăi!
Și-ntr-altă lume n-o mai fi
Ca pe-astă lume.
- Din viață: Mama - Lupta vieții - Ștefăniță-Vodă - Sub patrafir - Scara - Bradul - Unul ca o sută - Noi vrem pământ! - Hafis - Voichița lui Ștefan - Doina - Minciuna creștinilor - Seara - La paști - În miezul verii - Iarna pe uliță - Ispita - Dragoste învrăjbită - Prutul - Decebal cătră popor - Roata morii - Un cântec barbar - Flăcări potolite - Vântoasele - Din adâncimi - Cântec (A venit un lup din crâng)
- Din poveste: Legenda rândunelei - Ideal - O noapte pe Caraiman - Muntele Rătezat - În șanțuri - În muzeu - Tricolorul - Colindătorii - Cetatea Neamțului - Concertul primăverii - Șarpele-n inimă - Bordei sărac - Voci din public - Prin Mehadia