26004NușaGeorge Coșbuc


— „Nușa, dormi? N-auzi cum bat?
Vino și-mi deschide ușa!”
— „Cine ești?”, întreabă Nușa.
— „Vladu sunt, al tău bărbat.”
— „Nu ești Vladu. Știu eu bine.
Vladu până-n zori nu vine!”

— „Nu sunt Vladu? Nușa, taci!
Nu-mi cunoști tu vorba, dragă?”
— „Vorba-i a lui Vladu-ntreagă.
Ei, dar poți să ți-o prefaci.
Tu mă crezi că sunt ca toate;
Să mă-nșeli! Dar nu să poate!”

— „Vrei să-ți jur că nu mințesc?
Uite, nu-mi ajute Sfântul!”
— „Ce-mi ajută jurământul?
Juri și furi, și eu plătesc.
Spune-mi semne, să știu bine,
Vladu ești ori altul cine!”

— „Nușa, fă! Ce semn voiești?
Colo-n colț pe-o masă frântă
Ai în chip pe Maica sfântă.”
— „Am! Dar Vladu tot nu ești!
Toți cari la noi în casă
Știu pe Maica de pe masă!”

— „În dulap ai, draga mea,
Zece ruble-ntr-o cutie.”
— „Am! Dar și cumătra știe;
Și tu știi, că-ți spuse ea!
Nu ești Vladu: mergi în pace,
Ești șiret, nu te preface!”

— „Nu vii. Nușa? Tot nu vii?
Ai un semn sub țâța dreaptă.”
— „Vladule, tu ești! Așteaptă!
Asta numai tu o știi!”
Ea acum deschide ușa —
Câte-or fi râzând de Nușa!