Elegie la o tânără fată
Eu trec pe frunza ce-ngălbenește
Și cade tristă sub arbore jos;
Eu trec pe valul ce murmuiește;
Eu trec pe cântul melodios.
Așa străinul cântând se duce
Și varsă lacrimi pe calea sa,
Eho al văii cu șopotă dulce,
Trecând, ne spune că el ofta.
Eu sunt ca iarba primăvăroasă
Ce vântul toamnei o va usca.
O, tu, fetiță dulce, frumoasă,
Atunci pe mine nu mă uita!
Dar, vai! se uită acel ce moare,
Astfel în gându-ți voi fi uitat.
Fecioara pune la sân o floare,
Dar o aruncă când s-a uscat.
O fată tânără pe patul morții - Scopul omului - La lampa mea - Plângerile poetului român - Fericirea - Moartea - Un tânăr român murind în străinătate - Proscrisul - Elegie - Elegie la o tânără fată - Deșertul - Morții - Fecioara - O cugetare - O patimă - Cântec - Mumă tânără - Invocație - Cântece și sărutări - La o rondurelă - Ziua bună la țară - Timpul - La Ștefan Golescu - La Constantin Negri - Mireasa mormântului - La un orb - La un amic sărac - La un martir - La un schelet - La flori - La uitare - La români - La piramide - La țară - La România - La pizmă - La un avut - La unire - La un poet - La avere - La Cilia - Clavecinul - La băile Cleopatrei - Odă - O umbră - Un regres - La... - Fecioara dimineții - La o nălucire iubită - La ziua aniversală - La patrie - Viziunile - Cîntece din exil