Deschide meniul principal

Cameleon-femeie

Cameleon-femeie
de Ion Luca Caragiale
Publicată în Moftul Românesc nr. 17 (1893), retipărită de Caragiale în Calendarul Moftului Român pe 1902, pag. 35.


Sonet decadent, simbolist-vizual-colorist.

Icoană străvezie, în cadrul sumbru-al vieții,
Cu părul ei sur-galben, cu ochi închis-albaștri,
Sclipi deodată clară, vis roz al tinereții,
Cum în obscure-azururi apar pribegi blonzi aștri.

O văz fugind prin codrul cel verde de jugaștri —
Era Erato albă iluminând poeții. —
De-a ei priviri focoase ar fi roșit sihaștri
Păliți, chlorotici, vineți de greul bătrâneții.

Purta bacanta-mi nuferi, bujori și violete,
Învesmântată magic în daurite plete
Și-n varii polichrome bibiluri și altițe...

Îmi arunca pupila-i divine curcubee;
Dar eu, nebun! zic: „Spectru! Cameleon- femeie!
Fugi! sufletul ți-e negru și mațele pestrițe!”