Deschide meniul principal

Da... nebun!

Da... nebun!
de Ion Luca Caragiale
Simbolist-dantist

Moftul Român din 1893; republicată în Calendarul Moftului Român pe 1902 (fără cele două motto-uri).
Caragiale a mai notat și câteva modificări. Astfel în ultimul vers al strofei a treia, cuvântul imbecil era înlocuit prin epitetul rătăcit, iar primul vers al strofei finale se înfățișa precum urmează: ,,Pe coardele divinei lire".



Îmi vin adeseoară furii:
    voi să sdrobesc această harfă
Și, din informele ei țăndări,
    un auto-da-fe să fac!

Decât a fi prostituită
    și cântul meu a fi o marfă,
Să piară coardele în flăcări!...
    de-acu pe veci eu voiu să tac!


Desprețuiesc onori, avere;
De slavă m-am hrănit destul!
Alt orizont privirea-mi cere:
De-așa nimicuri sunt sătul!

Să nu-mi azvârle-atotputinții
Nici o favoare... Nu! n-o vreu!
Am o comoară-n fundul minții;
De-ajuns îmi sunt acuma eu!

Trec astăzi ignorat prin lume,
Dar, trainic, las în viitor
Un semn, o glorie, un nume
Acestui imbecil popor!

Să lingușesc telurici patemi?
Reptilă eu?... Prea mândru sunt!…

Apollo calea demnă-arate-mi
Pe-acest tâmpit, senil pământ.

Mulțime brută și ingrată!
Cu-a mea cântare nu putui
În viață-mi să te mișc o dată...
Și-odat'... o să-mi ridici statui.

“A! ești nebun!” mi-au zis mișeii.
“Da, sunt nebun!” răspuns-am eu…
Ca voi strigau și fariseii
Crucificând un Dumnezeu!

Tenebre fără fund mă-nghită,
De-oi face din divina harfă
O palidă prostituată
Și din cântarea mea o marfă!

Pe coardele acestei lire,
Voi întona un cânt sublim:
Poet sunt! nu voi umilire...
Poeții... nu ne umilim!